cum să te redefinești la 20 și un pic de ani
Probabil că mulți dintre voi ați auzit de criza vârstei mijlocii, un
moment prin care destul de multă lume trece și, în mare, presupune
conștientizarea faptului că ți s-a scurs aproape jumătate din existența ta pe
pământ, și nu prea ai reușit să realizezi nimic semnificativ în tot acest timp.
Există multe lucruri mici
sau mari, ca însemnătate, care pot declanșa această spirală descendentă în viața
unei persoane. Fie ai fost prea preocupat de locul de muncă, concentrându-te pe
carieră, astfel neglijându-ți familia și prietenii, fie ai avut o viață
superficială și ai acordat atenție prea mare unor lucruri, mai degrabă decât
unor persoane; indiferent de motive, conform lui Elliott Jaques, care a fost primul care a
utilizat acest termen de "criză a vârstei mijlocii", ți-ai dat seama
că ești pe la jumătatea drumului și ai cam avea nevoie de o reevaluare a
priorităților tale. Indiferent că ești bărbat sau femeie, probabilitatea să te
pricopsești și tu cu așa ceva este destul de mare.
Toate bune și frumoase ai spune; nu am ajuns încă la 40 de ani, iar până
atunci sigur o să pot avea o altă abordare care să mă ajute sa evit această
mică problemă. Ei bine, lucrurile nu stau tocmai așa.
Dacă nu sunteti voi in jurul vârstei de 20 de ani, sigur cunoașteti pe cineva
care este. Când ești tânăr lucrurile par mult mai ușoare. Tot ceea ce vrei să
faci este să ajungi major, pentru că atunci cand ai 18 ani deja, zici tu, că
ești adult. Să poți ieși prin cluburi, să te distrezi, să bei, să faci sex cu
cine vrei, unde vrei și cât vrei (dacă nu cumva ai facut-o deja). Sună absolut
minunant. Însă după o perioadă de cațiva ani, unii tineri încep să se cam
plictisească, să fie tociți de această rutină a distracției.
Atunci când simți o
plictiseală care trage de tine să faci ceva, încordându-te dincolo de orice
limită, o plictiseală care se târâie greoaie în adâncul zilelor tale, ca un
vierme ce macină încet, din interior, un arbore aparent sănătos, atunci să știi
că ai toate șansele (sau mai degraba neșansa) să te fi lovit și pe tine o criză
a sfertului de veac.
Iată 10 semne care pot fi bune indicatoare ale acestei dileme
existențiale în rândul celor tineri:
- Incă
de foarte mic, din generală, visai să faci ceva nebunesc, ieșit din comun ... dar nu ai facut
acest lucru niciodată. De fapt, nu știi ce vrei. Fie ai un loc de muncă pe
care îl urăști (cum au majoritatea tinerilor la început de drum), fie nu
ți-ai dat seama ce vrei să faci cu viața ta. Vrei să pleci afară, în
Occident? Vrei să te înrolezi în armată sau să mergi la cules de căpșuni?
Vrei să urmezi o facultate, o postliceală? Parcă toate acestea par mai
interesante decât acel loc banal unde te găsești acum ...
- ...
dar nu te poți hotărî. Deși ai o libertate pe care, poate, părinții și bunicii tăi nu au
avut-o, tu nu știi pe ce drum să o apuci. Deși ei au avut foarte puține
variante, au știut ce voiau să facă. Pe tine te sufocă multitudinea
posibilităților, iar greșeala colosală este ca, din 1000 de lucruri să nu
alegi nici unul, așteptând acel ideal la care aspiri și care nu o să vină
vreodată. Parca ți-e frică să alegi ceva, tocmai pentru ca s-ar putea sa
te simți împlinit cu mai puțin decât ceea ce sperai.
- Regreți
anii din liceu și cei din facultate. Mulți am trăit senzația
aceasta, și poate încă o trăim. Seamănă oarecum cu istorisirile pe care le
auzim de la cei mai în vârstă, care povestesc cum "era mult mai bine
pe vremea lui nea Nicu". Cam la fel ne aducem aminte și noi de vremea
liceului, a studenției, când aveai atât de puține griji, când ceea ce
apăsa greu pe umerii tăi era doar teza la matematică sau sesiunea ce avea
să contabilizeze un întreg semestru de chefuri studențești și iesiri în
oraș cu prietenii.
- Te
îngrozește faptul că trebuie să îți drămuiești banii. Atunci când trebuie să
traiești pe banii tăi, fără a mai primi "banii de buzunar" de la
mama și/sau tata, devine destul de frustrant să contorizezi fiecare bere
pe care o bei sau fiecare ieșire pe care o faci în oraș. Gândul că ești
independent financiar aduce cu el nu numai bucuria de a nu mai depinde de
familie, dar și corvoada de a-ți folosi capul atunci când alegi (sau nu) să
dai 300 de lei pe o pereche de încălțăminte de care nu ai nevoie.
- Începi
să privești altfel viața ta romantică. Poate că nu ești chiar
pregătit/ă să te așezi la proverbiala "casă a ta", să îți agăți
în cui șarmul pe care-l foloseai cu atât de mult succes în fiecare seară,
însă, în același timp, sunetul singurătății nu e unul prea plăcut pentru
tine. Pe de altă parte, dacă ești într-o relație serioasă, pot apărea
semne de întrebare cu privire la o relație de lungă durată cu jumătatea ta
și poate, în urma ajungerii la o concluzie, dacă e sau nu prea târziu să reiei căutarea pentru iubirea adevărată.
- Simti
o frică foarte puternică, apărută din senin, de eșec. Deja ai terminat facultatea,
sau altă formă de învățământ care, teoretic, te-a pregătit să iei viața pe
cont propriu. Însă la facultate, poți schimba cursurile, poți renunța la
unele care nu sunt pe gustul tău și poți chiar pica la unele, fără să fie
nevoie să repeți anul. În mare, poți face cam orice, fără repercursiuni
majore. Acum însă, când ai făcut cunoștință cu viața și o dai în bară o
dată, de două ori, de trei ori ... ți se cam face teamă sa nu o ții tot așa și începi să eviți a aborda lucruri noi tocmai de frică să nu eșuezi, să nu fii tu acel loser.
- Nu mai găsești nimic interesant la prietenii tăi. Cei pe care i-ai cunoscut de multă vreme, care ți-au fost aproape în clipele fericite și în cele mai puțin fericite, încep să ți se pară banali, parcă decupați din reclamele la detergent unde, gospodina Maria, sau cum pisici s-o mai fi numit și aia, spală rufele copiiilor ei; băiatul fotbalist, care are bluza pătată de noroi și iarbă, iar fata, un fel de mascotă românească, cheerleadera (aia de care tot auziți prin filmele americane cu adolescenți) cu topul murdar de ruj sau ... alte chestii care se văd doar la lumina ultravioletă. Ei, așa îi vezi tu pe prietenii tăi acum, doar niște stereotipuri plictisitoare. Ieșitul prin oraș cu ei ți se pare din ce în ce mai puțin dezirabil; începi să te alienezi de colegii de facultate cu care ai mai păstrat legătura, de colegii de la job cu care ieșeai în weekend, în oraș (când nu te chemau "nenorociții aia" să lucrezi și sâmbăta și duminica). Parcă nu mai îți este rușine să stai seara acasă, singur. Mai mult decât atât, începe să îți placă lucrul acesta ...
- Ajungi
să te trezești comparându-te tot mai mult cu prietenii și persoanele
cunoscute, de vârsta ta. Georgeta de la B2 e măritată și deja are 3
copii la 27 de ani. Nicușor din facultate e deja C.E.O. la o
multinațională ce produce hârtie igienică pentru cimpanzeii din
laboratoare, care imită comportamentul uman ...
- ... sau cu părinții tăi când erau la vârsta ta, ceea ce e infinit mai rău, deoarece vor avea ei grijă să îți aducă aminte că "pe vremea lor ..." și "când eram eu tânăr/ă lucrurile stăteau altfel". Nu e nevoie să te compari tu cu ei. O să te bată ei tot timpul la cap că, la vârsta pe care o ai tu acum, ei deja aveau casă, masă, purcel, 3 copii (printre care și tu), bani în bancă, abonament la ziarul local și/sau de partid și o grădină cu roșii care "aveau gust mai bun" decât cele de acum. De fapt, cam toate lucrurile pe care părinții tăi le compară cu ceea ce există acum ori vor fi "mai bune, mai ieftine" ori vor avea "aromă mai bună" sau vor fi în general "mai bine facute".
- Ai senzația că perioada anilor tăi 20 nu prea arată cum ți-ai imaginat-o tu. Deh, mereu, ce e în mintea ta va fi mai interesant decât realitatea. Poate că acesta este cel mai important semnal că ai devenit un tânăr adult, o persoană care analizează ceea ce a făcut în 20 și un pic de ani. Parcă nu te poți opri din a te gândi că unde ești acum nu e exact unde te gândeai că o să fii la 23 - 30 de ani. Poate că încă nu ți-ai găsit acel suflet pereche, poate că încă nu ai jobul la care ai visat de atât de multă vreme. Acuma sigur că n-aveai în cap o casă cu un gazon perfect, un gărduleț alb și pitici de grădină străjuind o alee pavată în galben, dar parcă ar fi fost cazul să te aduni nițel până acum, să îți definești viața oarecum. În schimb, ai pus pe speed-dial la mobil numerele a 3 pizzerii și ai un cont pe cel putin 2 siteuri de match-making.
Dacă te regăsești, măcar puțin, în cele de mai sus, să știi că nu e
totul pierdut. Nu va veni sfârșitul lumii doar pentru tine, nu vei muri fată mare; stai liniștit/ă, o poți scoate la capăt, cum ai făcut-o de nenumărate ori
până acum. E important să te oprești puțin și să îți aduci aminte că, în ciuda
tuturor lucrurilor pe care le auzi pe diferite outleturi media, viața nu-i o
întrecere. Nu înseamnă neapărat kill or be killed, survival of the fittest sau
alte porcării de genul ăsta. Foarte puține decizii pe care le faci la această
vârstă vor avea o influență permanentă asupra vieții tale. Așadar, dacă ai un
job pe care nu il suporți, un șef care îți face viața un iad, dă-ți demisia.
Pleacă și fă-o cu zâmbetul pe buze! Dacă ai o prietenă/un prieten care te face
să te simți mizerabil, care nu te apreciază, da-i cu flit. Descotorosește-te de
el/ea. Nu ai nevoie în viața ta de persoane care să te traga în jos. Viața e
mult prea scurtă ca să te mulțumești cu ceva care nu te face fericit. Iar
lucrul ăsta vi-l spun după ce am realizat cât de repede trec 26 de ani. Alege
ceea ce îți aduce bucurii pe termen lung. Hotărăște-te la ce poți renunța și ce
trebuie să păstrezi, astfel încât să o poți lua de la capăt.
Să fii tănăr adult înseamnă să găsești lucrurile care
te definesc pe tine ca om. În liceu și facultate ești definit în mare parte de
notele pe care le iei, specializarea pe care o termini, planurile referitoare
la profesia pe care vrei să o ai, activitățile extracuriculare etc. Însă, după
ce vei fi terminat cu toate acestea, după facultate, personalitatea ta, cine ești
tu, se prezintă ca un bulgăre de lut, iar datoria ta e să îl modelezi în funcție
de cine vrei tu să devii și să duci această treabă la bun sfârșit, preferabil fără
să faci compromisuri pe drum și fără să o dai în bară. S-ar putea ca, pe
alocuri, să mai fie nevoie să retușezi ici și colo, să te mai rătăcești și să
ajungi în vreo fundătură, dar e important să știi să îți găsești drumul înapoi.
Pe măsură ce înaintezi în vârstă, o să îți dai seama că unele standarde
pe care le-ai impus altora și/sau ție s-ar putea să fie nerealiste, dar stai
calm. Nu ești singurul. Chiar și foștii tăi colegi, care au aterizat pe la
companii unde au joburi bune, trec prin aceleași angoase. Ceea ce e important e
să îți aduni în jurul tău oameni care să aibă un efect cathartic atunci când
discuți cu ei și ești în preajma lor. Acest lucru ajută foarte mult pe la vârsta
de 20-30 de ani, deoarece atunci viața multor persoane pare cu fundul în sus și
este ușor să relaționezi cu cineva în aceeași situație cu tine.
De asemenea, acum e momentul în care trebuie să te descotorosești de
ceea ce "ar fi trebuit să fie" viața ta. Nu contează dacă parinții tăi
erau căsătoriți la 20 de ani, dacă prietenul tău e C.E.O. la acea multinațională
de făcut hârtie igienică, dacă prietena din liceu deja are 2 copii. Nu rezolvi
absolut nimic dacă te stresează ideile preconcepute pe care le au alții despre
cum ar trebui să arate viața într-o anumită perioadă. Din contră. Preocuparea
pentru acest lucru va fi un mod sigur de a-ți strivi toate ideile bune, tot
optimismul din tine și toate speranțele de mai bine. Viața aceasta e prea scurtă
ca să visezi dorind ceea ce au alții.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu