Palidul punct albastru

   Ieri am dat peste un videoclip în care se dă citire câtorva rânduri din cartea Un palid punct albastru: O viziune a viitorului uman în spațiu, de Carl Sagan, chiar de către autorul ei.

   Am fost surprins de "umanitatea" cu care un astrofizician trata aspectul naturii noastre; Sagan lasă la o parte știința - sau cel puțin o pune într-un distant plan secund - atunci când vorbește despre om si cosmos.

Iată ce spune el în acest videoclip:  

"Din acest punct îndepărtat, Pământul ar putea părea lipsit de vreo anume importanță. Dar pentru noi nu e chiar așa. Gândiți-vă din nou la acel punct. El e “aici”. E casa noastră. Suntem noi. Pe el se găsesc toți cei pe care îi iubești, toți cei pe care îi cunoști, toți cei de care ai auzit vreodată vorbindu-se, fiecare om care a fost vreodată, care și-a trăit zilele. În același timp el e agregatul bucuriei și suferinței noastre cu mii de religii sigure pe sine, ideologii și doctrine economice, fiecare vânător și culegător, fiecare erou și fiecare laș, fiecare creator si distrugător de civilizații, fiecare rege și fiecare om de rând, fiecare tânăr cuplu de îndrăgostiți, fiecare mamă și tată, copil plin de speranță, inventator și explorator, fiecare dascăl ce te îvață ce e morala, fiecare politician corupt, fiecare “superstar”, fiecare lider suprem, fiecare sfânt și păcătos din istoria speciei noastre au trăit aici – pe un fir de praf suspendat într-o rază de soare.

Pământul este o foarte mică scenă situată în arena cosmică. Gândiți-vă la șuvoaiele de sânge vărsate din pricina tuturor acelor generali și împărați pentru ca, odată cu gloria și triumful lor, să poată deveni vremelnicii stăpâni ai unei fracțiuni de punct. Gândiți-vă la actele de cruzime fără de sfârșit îndurate de locuitorii unui colț al acestui pixel la ordinele unor alți locuitori al altui colț din același pixel, nu foarte diferiți de primii. Cât de dese sunt disputele lor, cât râvnesc să se ucidă unul pe celălalt, cât de pătimașă este ura lor ... Atitudinea noastră, auto-importanța pe care ne-o conferim, iluzia că am dispune de o poziție privilegiată în univers, toate acestea sunt spulberate de acest punct de palidă lumină. Planeta noastră este un singuratec fir de praf în întunecimea cosmică ce învăluie totul. În obscuritatea noastră, în acest spațiu infinit nu există indiciu că ajutorul ar putea veni din altă parte pentru a ne salva de noi înșine.

  Pământul este singura lume cunoscută, până acum, care adăpostește viața. Nu există niciun alt loc, cel puțin în viitorul apropiat, unde specia noastră ar putea migra. Vizita, da. Coloniza, încă nu. Fie că vă place, fie că nu, pentru moment, Pământul este locul unde ne scriem istoria. Se spune că astronomia are capabilitatea de a-l smeri și a-i dezvolta caracterul celui care o practică, celui care intră în contact cu ea. Probabil că nu există o ilustrare mai limpede a nebuniilor stârnite de orgoliul oamenilor decât acestă îndepărtată imagine a micii noastre lumi. Pentru mine, ea scoate în evidență responsabilitatea noastră de a fi mai buni unii cu alții și de a conserva și prețui acest palid punct albastru, singura casă pe care am cunoscut-o vreodată."

Comentariile sunt de prisos.

Sometimes less is more.

1 decembrie cu fasole, ciolan și ipocrizie cât pentru un an întreg

M-am trezit în dimineața asta cu o senzație de "mă, ceva nu-i bine; parcă azi e ceva ... diferit". După ce m-am dezmeticit puțin din somn, după un duș, parcă lucrurile arătau mai bine. Se prefigura încă o zi obișnuită de duminică; zgomotul inconfundabil al aspiratoarelor vecinilor ce transcede orice fel de bariere, a început să se audă în forță, încă de pe la 10 dimineața; duminica este ziua în care vecinii fac curățenie generală, deoarece n-au făcut curat toată saptămâna și ar cam fi cazul să aspire pentru că, deh, poate duminica mai vin musafiri și "ce-o să creadă ĂIA despre noi dacă văd că e mizerie?".

 Încerc să mai astup cumva zgomotul infernal care huruie de zor. Deschid televizorul să mai aud ce se întâmplă prin minunata lume nouă, îl dau puțin mai tare și plec până în camera alăturată. TV-ul era pe PROTV. Curățam o mandarină când i-am auzit vocea lui Mămăruță: "Spune-mi Andreea (Esca), cum te simți acum, la 18 ani de PROTV?". Atunci m-a lovit și pe mine ... e 1 decembrie, ziua națională.

 În mod normal ai spune că ziua națională a unei țări este motiv de sărbătoare, de comemorare a unor fapte mărețe din trecut, un moment de solemnitate amestecat cu bucurie, cu speranța pentru un viitor mai bun.

 Speranță, bucurie, fapte mărețe, eroi, viitor mai bun ... cuvinte foarte frumoase; pur și simplu te inspiră, te fac să te gândești la ceva mai mare decât tine, la un bine colectiv, la generațiile ce vor veni.

 Având toate acestea în minte, uitați o imagine emblematică a românului care abia așteaptă 1 decembrie:

 Diferență ca de la cer la pământ între ceea ce declară unii și ceea ce se întâmplă de fapt. Asta e ziua națională pentru români; o zi în care primesc o pomană electorală constând în fasole cu ciolan, un pahar cu ceva alcool și concerte. Toate acestea ca să îți amorțească simțurile. Să te facă orb la toate celelalte probleme ale țării.

7500 de porții de fasole + cârnati au fost pregătite în Iași. Asta a ajuns să însemne ziua națională? Fasole cu ciolan? Mai dă-o dracului de treabă.

 O reporteriță de la TVR1 lua interviu unei tinere studente ieșene. Fata încerca să explice că, de fapt, ziua națională este o "paradă și o acțiune pentru suflet". De asemenea, spunea că își dorește să schimbe România și că nicio țară nu are cultura și tradiția noastră. INCREDIBIL câtă prostie poate să zacă într-o singură ființă. Nicio țară nu are cultura sau tradiția comparabile (ca valoare) cu cele ale românilor? Exemple ar fi multe, dar mă rezum la trei țări: Grecia, Italia și Franța. Într-adevăr, cultura acestor foste imperii nu ajunge nici măcar la glezna fostei provincii romane, Dacia. Era să uit: pe tot parcursul interviului, la doi pași de reporteră și studentă se vedeau gloate de români hămesiți care balotau de zor bucatele alese. Într-adevăr, cum zicea și dșoara, suntem o nație unică în lume.

 Bineînțeles că ziua națională este un prilej perfect și pentru politicienii români să vândă gogoși și să mintă proștii, cât nu au facut-o într-un an întreg. 1 decembrie este un fel de Black Friday pentru politicieni. Amestecul de fasole cu ciolan și alcool ieftin ii face mult mai credibili pentru românii dobitoci. Un român cu burta plină și gâtlejul umed este mult mai susceptibil porcăriilor care le scot pe gură aleșii noștri.

 Ministrul Dușa a facut și el o urare românilor: "La mulți ani români, o națiune demnă a lumii!". Când spunea domnul ministru Dușa că românii sunt o nație demnă, gândul mi-a sărit instant la masele de oameni care se împing să apuce o farfurie cu fasole și un cârnat. DEMNITATE CÂT CUPRINDE.

 Ca să ne mai descrețim frunțile puțin, vă las cu niște imagini din alte tări și zilele lor naționale, nu înainte de a face și eu o urare: LA MULȚI ANI PROTV!

 GERMANIA

SPANIA

GRECIA

UNGARIA

.....

ROMÂNIA

De ce femeile nu flatulează sau ...

... cum de nu le auzi niciodată râgâind sau bășindu-se

 Ca orice om cu puține preocupări, dimineața deschid și eu computerul, verific mailurile, șterg spamul cel de toate zilele, dar și mesajele care îmi propun să îmi măresc penisul sau să îmi fac implant de păr. Fie vorba între noi, chiar dacă-s doar spam, parca te întrebi un pic, așa ca bărbat: de ce și eu primesc așa ceva?

 După deratizarea căsuțelor de email, decid sa văd ce a mai apărut nou pe youtube, pe canalele favorite. În dreapta unui link pe care l-am accesat îmi apare o minunăție de clip de la cei de la College Humor. Cu siguranță că și după vizionarea acestui clip o să mai aveți multe mistere cu privire la femei, dar măcar aspectul acesta va fi lămurit pentru totdeauna.

 Enjoy: 

PS: Această postare este un pamflet și trebuie tratată ca atare ... în caz contrar așteptăm dovezi ...

Black Friday - o sărbătoare americană cu "reduceri" românești

Aseară stăteam de vorbă cu o prietenă din studenție, care s-a stabilit în Marea Britanie de câțiva ani bunicei. Ca orice românaș curios din fire, mai ales când vine vorba despre treburile altora, am întrebat-o ce va face de Black Friday, dacă are vreun plan, de exemplu să stea în fața magazinelor, încă de la miezul nopții  (cum se practică prin multe țări din Occident), sau pur și simplu va merge să vadă oferta când/dacă va avea timp. Răspunsul ei m-a mirat puțin, sau puțin mai mult, ca să fiu cinstit. Nu știa ce este Black Friday. Fata, altminteri foarte bine informată și isteață, nu auzise de această sărbătoare (fiindcă, asta este Black Friday, la urma urmei, o sărbătoare - pentru comercianți). I-am explicat care este treaba cu această zi, însă a lasat-o cam rece. Dar oare nu este mai bine așa, să nu te impresioneze prea mult un astfel de lucru?

 Pentru cei dintre voi care încă nu ați aflat ce este Black Friday, vă voi explica pe scurt, în cele ce urmează. Black Friday (sau Vinerea Neagră), este o sărbătoare ce își are originile în Statele Unite ale Americii, ca și multe alte obiceiuri preluate de români de la frații de sânge de peste ocean. Această zi urmează Zilei Recunoștinței, de asemenea o sărbătoare americană. Dat fiind faptul că Thanksgiving Day se sărbătorește anual, în ultima joi a lunii noiembrie, Black Friday, urmându-i, se sărbătorește în ultima vineri a aceleiași luni. În această zi, marile magazine oferă reduceri considerabile de preț pentru unele din produse.

 În Occident este o adevărată nebunie în această perioadă. Oamenii stau la cozi interminabile, se calcă în picioare, se înghesuie să ajungă la produsele cu reduceri de pe rafturi și, de multe ori, ajung sa ia țeapă. Ceea ce puțini știu este că multe din produsele pentru care se bat nu sunt de fapt originale. Sunt itemuri cu același brand, arată la fel, însă au în componență materiale de o calitate inferioară produselor originale. Astfel, acea așa zisă reducere este de fapt prețul corect (sau uneori poate ceva mai umflat) pentru niște chinezării de 2 lei.

 În România, Black Friday nu a reușit să prindă atât de bine la băștinași. Unul din motive ar putea fi că românii "sărbătoresc" Black Friday de mai multe ori pe an. Cum adică nu știați? Da, românii au parte de numeroase zile cu reduceri și acelea sunt veritabile sunt black days, chiar dacă nu sunt ele neapărat zile de vineri. Românașii noștri se bucură de reduceri la km construiți de autostradă, la pensii și salarii. De asemenea, anul trecut, românii s-au bucurat de reduceri extraordinar de consistente în rândul salariaților, aceștia fiind dați afară pe capete.

 Dacă sunteți microbiști, cu siguranță știți că, an de an, România are Black Friday și la nivelul echipelor de club. De exemplu, anul acesta, România beneficiază de o reducere de, atenție mare, 100% în Champion's League și Uefa. Echipele Steaua București si Pandurii Tg. Jiu trebuie să mulțumească prietenilor englezi, germani, elvețieni, dar și altora, pentru că au făcut posibile Black Footbal Friday.

 Lăsând gluma la o parte, există si reduceri pe bune dacă vreți să cumpărați ceva de Black Friday. Înainte să plecați la cumpăraturi e indicat să verificați prețurile produselor pe care le aveți în vedere, cu câteva zile înainte. Astfel vă veți putea da seama dacă într-adevăr au reduceri sau doar le-a fost umflat prețul ca să poată fi "on sale".

 Dacă nu aveți chef să vă deplasați până la magazin pentru a vă cumpăra cele dorite, le puteti comanda și pe net. Sunt multe siteuri, atât românești cât și străine, care oferă cam aceleași discounturi ca și magazinele obișnuite.

 Un lucru destul de important de menționat este că reduceri la fel de importante, dacă nu chiar mai substanțiale, se fac în perioada dinaintea Crăciunului. Sfatul meu ar fi să vă păstrați banii până atunci și veți găsi cu siguranță ceea ce doriți să cumpărați acum, la același preț sau poate chiar mai ieftin.

 Pe final vă las să vă delectați cu niște imagini surprinse cu ocazia zilei de Black Friday, în SUA: 

Criza sfertului de veac sau ...

cum să te redefinești la 20 și un pic de ani

 Probabil că mulți dintre voi ați auzit de criza vârstei mijlocii, un moment prin care destul de multă lume trece și, în mare, presupune conștientizarea faptului că ți s-a scurs aproape jumătate din existența ta pe pământ, și nu prea ai reușit să realizezi nimic semnificativ în tot acest timp.

 Există multe lucruri mici sau mari, ca însemnătate, care pot declanșa această spirală descendentă în viața unei persoane. Fie ai fost prea preocupat de locul de muncă, concentrându-te pe carieră, astfel neglijându-ți familia și prietenii, fie ai avut o viață superficială și ai acordat atenție prea mare unor lucruri, mai degrabă decât unor persoane; indiferent de motive, conform lui Elliott Jaques, care a fost primul care a utilizat acest termen de "criză a vârstei mijlocii", ți-ai dat seama că ești pe la jumătatea drumului și ai cam avea nevoie de o reevaluare a priorităților tale. Indiferent că ești bărbat sau femeie, probabilitatea să te pricopsești și tu cu așa ceva este destul de mare.

 Toate bune și frumoase ai spune; nu am ajuns încă la 40 de ani, iar până atunci sigur o să pot avea o altă abordare care să mă ajute sa evit această mică problemă. Ei bine, lucrurile nu stau tocmai așa.

 Dacă nu sunteti voi in jurul vârstei de 20 de ani, sigur cunoașteti pe cineva care este. Când ești tânăr lucrurile par mult mai ușoare. Tot ceea ce vrei să faci este să ajungi major, pentru că atunci cand ai 18 ani deja, zici tu, că ești adult. Să poți ieși prin cluburi, să te distrezi, să bei, să faci sex cu cine vrei, unde vrei și cât vrei (dacă nu cumva ai facut-o deja). Sună absolut minunant. Însă după o perioadă de cațiva ani, unii tineri încep să se cam plictisească, să fie tociți de această rutină a distracției.

Atunci când simți o plictiseală care trage de tine să faci ceva, încordându-te dincolo de orice limită, o plictiseală care se târâie greoaie în adâncul zilelor tale, ca un vierme ce macină încet, din interior, un arbore aparent sănătos, atunci să știi că ai toate șansele (sau mai degraba neșansa) să te fi lovit și pe tine o criză a sfertului de veac.

 Iată 10 semne care pot fi bune indicatoare ale acestei dileme existențiale în rândul celor tineri:

1. Incă de foarte mic, din generală, visai să faci ceva nebunesc, ieșit din comun ... dar nu ai facut acest lucru niciodată. De fapt, nu știi ce vrei. Fie ai un loc de muncă pe care îl urăști (cum au majoritatea tinerilor la început de drum), fie nu ți-ai dat seama ce vrei să faci cu viața ta. Vrei să pleci afară, în Occident? Vrei să te înrolezi în armată sau să mergi la cules de căpșuni? Vrei să urmezi o facultate, o postliceală? Parcă toate acestea par mai interesante decât acel loc banal unde te găsești acum ...
2. ... dar nu te poți hotărî. Deși ai o libertate pe care, poate, părinții și bunicii tăi nu au avut-o, tu nu știi pe ce drum să o apuci. Deși ei au avut foarte puține variante, au știut ce voiau să facă. Pe tine te sufocă multitudinea posibilităților, iar greșeala colosală este ca, din 1000 de lucruri să nu alegi nici unul, așteptând acel ideal la care aspiri și care nu o să vină vreodată. Parca ți-e frică să alegi ceva, tocmai pentru ca s-ar putea sa te simți împlinit cu mai puțin decât ceea ce sperai.
3. Regreți anii din liceu și cei din facultate. Mulți am trăit senzația aceasta, și poate încă o trăim. Seamănă oarecum cu istorisirile pe care le auzim de la cei mai în vârstă, care povestesc cum "era mult mai bine pe vremea lui nea Nicu". Cam la fel ne aducem aminte și noi de vremea liceului, a studenției, când aveai atât de puține griji, când ceea ce apăsa greu pe umerii tăi era doar teza la matematică sau sesiunea ce avea să contabilizeze un întreg semestru de chefuri studențești și iesiri în oraș cu prietenii.
4. Te îngrozește faptul că trebuie să îți drămuiești banii. Atunci când trebuie să traiești pe banii tăi, fără a mai primi "banii de buzunar" de la mama și/sau tata, devine destul de frustrant să contorizezi fiecare bere pe care o bei sau fiecare ieșire pe care o faci în oraș. Gândul că ești independent financiar aduce cu el nu numai bucuria de a nu mai depinde de familie, dar și corvoada de a-ți folosi capul atunci când alegi (sau nu) să dai 300 de lei pe o pereche de încălțăminte de care nu ai nevoie.
5. Începi să privești altfel viața ta romantică. Poate că nu ești chiar pregătit/ă să te așezi la proverbiala "casă a ta", să îți agăți în cui șarmul pe care-l foloseai cu atât de mult succes în fiecare seară, însă, în același timp, sunetul singurătății nu e unul prea plăcut pentru tine. Pe de altă parte, dacă ești într-o relație serioasă, pot apărea semne de întrebare cu privire la o relație de lungă durată cu jumătatea ta și poate, în urma ajungerii la o concluzie, dacă e sau nu prea târziu să reiei căutarea pentru iubirea adevărată.
6. Simti o frică foarte puternică, apărută din senin, de eșec. Deja ai terminat facultatea, sau altă formă de învățământ care, teoretic, te-a pregătit să iei viața pe cont propriu. Însă la facultate, poți schimba cursurile, poți renunța la unele care nu sunt pe gustul tău și poți chiar pica la unele, fără să fie nevoie să repeți anul. În mare, poți face cam orice, fără repercursiuni majore. Acum însă, când ai făcut cunoștință cu viața și o dai în bară o dată, de două ori, de trei ori ... ți se cam face teamă sa nu o ții tot așa și începi să eviți a aborda lucruri noi tocmai de frică să nu eșuezi, să nu fii tu acel loser.
7. Nu mai găsești nimic interesant la prietenii tăi. Cei pe care i-ai cunoscut de multă vreme, care ți-au fost aproape în clipele fericite și în cele mai puțin fericite, încep să ți se pară banali, parcă decupați din reclamele la detergent unde, gospodina Maria, sau cum pisici s-o mai fi numit și aia, spală rufele copiiilor ei; băiatul fotbalist, care are bluza pătată de noroi și iarbă, iar fata, un fel de mascotă românească, cheerleadera (aia de care tot auziți prin filmele americane cu adolescenți) cu topul murdar de ruj sau ... alte chestii care se văd doar la lumina ultravioletă. Ei, așa îi vezi tu pe prietenii tăi acum, doar niște stereotipuri plictisitoare. Ieșitul prin oraș cu ei ți se pare din ce în ce mai puțin dezirabil; începi să te alienezi de colegii de facultate cu care ai mai păstrat legătura, de colegii de la job cu care ieșeai în weekend, în oraș (când nu te chemau "nenorociții aia" să lucrezi și sâmbăta și duminica). Parcă nu mai îți este rușine să stai seara acasă, singur. Mai mult decât atât, începe să îți placă lucrul acesta ...
8. Ajungi să te trezești comparându-te tot mai mult cu prietenii și persoanele cunoscute, de vârsta ta. Georgeta de la B2 e măritată și deja are 3 copii la 27 de ani. Nicușor din facultate e deja C.E.O. la o multinațională ce produce hârtie igienică pentru cimpanzeii din laboratoare, care imită comportamentul uman ...
9. ... sau cu părinții tăi când erau la vârsta ta, ceea ce e infinit mai rău, deoarece vor avea ei grijă să îți aducă aminte că "pe vremea lor ..." și "când eram eu tânăr/ă lucrurile stăteau altfel". Nu e nevoie să te compari tu cu ei. O să te bată ei tot timpul la cap că, la vârsta pe care o ai tu acum, ei deja aveau casă, masă, purcel, 3 copii (printre care și tu), bani în bancă, abonament la ziarul local și/sau de partid și o grădină cu roșii care "aveau gust mai bun" decât cele de acum. De fapt, cam toate lucrurile pe care părinții tăi le compară cu ceea ce există acum ori vor fi "mai bune, mai ieftine" ori vor avea "aromă mai bună" sau vor fi în general "mai bine facute". 
10. Ai senzația că perioada anilor tăi 20 nu prea arată cum ți-ai imaginat-o tu. Deh, mereu, ce e în mintea ta va fi mai interesant decât realitatea. Poate că acesta este cel mai important semnal că ai devenit un tânăr adult, o persoană care analizează ceea ce a făcut în 20 și un pic de ani. Parcă nu te poți opri din a te gândi că unde ești acum nu e exact unde te gândeai că o să fii la 23 - 30 de ani. Poate că încă nu ți-ai găsit acel suflet pereche, poate că încă nu ai jobul la care ai visat de atât de multă vreme. Acuma sigur că n-aveai în cap o casă cu un gazon perfect, un gărduleț alb și pitici de grădină străjuind o alee pavată în galben, dar parcă ar fi fost cazul să te aduni nițel până acum, să îți definești viața oarecum. În schimb, ai pus pe speed-dial la mobil numerele a 3 pizzerii și ai un cont pe cel putin 2 siteuri de match-making.

 Dacă te regăsești, măcar puțin, în cele de mai sus, să știi că nu e totul pierdut. Nu va veni sfârșitul lumii doar pentru tine, nu vei muri fată mare; stai liniștit/ă, o poți scoate la capăt, cum ai făcut-o de nenumărate ori până acum. E important să te oprești puțin și să îți aduci aminte că, în ciuda tuturor lucrurilor pe care le auzi pe diferite outleturi media, viața nu-i o întrecere. Nu înseamnă neapărat kill or be killed, survival of the fittest sau alte porcării de genul ăsta. Foarte puține decizii pe care le faci la această vârstă vor avea o influență permanentă asupra vieții tale. Așadar, dacă ai un job pe care nu il suporți, un șef care îți face viața un iad, dă-ți demisia. Pleacă și fă-o cu zâmbetul pe buze! Dacă ai o prietenă/un prieten care te face să te simți mizerabil, care nu te apreciază, da-i cu flit. Descotorosește-te de el/ea. Nu ai nevoie în viața ta de persoane care să te traga în jos.    Viața e mult prea scurtă ca să te mulțumești cu ceva care nu te face fericit. Iar lucrul ăsta vi-l spun după ce am realizat cât de repede trec 26 de ani. Alege ceea ce îți aduce bucurii pe termen lung. Hotărăște-te la ce poți renunța și ce trebuie să păstrezi, astfel încât să o poți lua de la capăt.

 Să fii tănăr adult înseamnă să găsești lucrurile care te definesc pe tine ca om. În liceu și facultate ești definit în mare parte de notele pe care le iei, specializarea pe care o termini, planurile referitoare la profesia pe care vrei să o ai, activitățile extracuriculare etc. Însă, după ce vei fi terminat cu toate acestea, după facultate, personalitatea ta, cine ești tu, se prezintă ca un bulgăre de lut, iar datoria ta e să îl modelezi în funcție de cine vrei tu să devii și să duci această treabă la bun sfârșit, preferabil fără să faci compromisuri pe drum și fără să o dai în bară. S-ar putea ca, pe alocuri, să mai fie nevoie să retușezi ici și colo, să te mai rătăcești și să ajungi în vreo fundătură, dar e important să știi să îți găsești drumul înapoi.

 Pe măsură ce înaintezi în vârstă, o să îți dai seama că unele standarde pe care le-ai impus altora și/sau ție s-ar putea să fie nerealiste, dar stai calm. Nu ești singurul. Chiar și foștii tăi colegi, care au aterizat pe la companii unde au joburi bune, trec prin aceleași angoase. Ceea ce e important e să îți aduni în jurul tău oameni care să aibă un efect cathartic atunci când discuți cu ei și ești în preajma lor. Acest lucru ajută foarte mult pe la vârsta de 20-30 de ani, deoarece atunci viața multor persoane pare cu fundul în sus și este ușor să relaționezi cu cineva în aceeași situație cu tine.

 De asemenea, acum e momentul în care trebuie să te descotorosești de ceea ce "ar fi trebuit să fie" viața ta. Nu contează dacă parinții tăi erau căsătoriți la 20 de ani, dacă prietenul tău e C.E.O. la acea multinațională de făcut hârtie igienică, dacă prietena din liceu deja are 2 copii. Nu rezolvi absolut nimic dacă te stresează ideile preconcepute pe care le au alții despre cum ar trebui să arate viața într-o anumită perioadă. Din contră. Preocuparea pentru acest lucru va fi un mod sigur de a-ți strivi toate ideile bune, tot optimismul din tine și toate speranțele de mai bine. Viața aceasta e prea scurtă ca să visezi dorind ceea ce au alții.

Tot ceea ce trebuie să decizi e ce să faci cu timpul care îți este dat. Get busy living or get busy dying.